Ador sa merg prin ploaie. Am sentimentul ala ca sunt total invizibila si ca nimeni nu are nimic in cap decat cum sa ajunga mai repede... undeva. Eu una prefer sa merg incet si, nu stiu cum, ploaia are un efect anesteziant asupra sentimentelor. Ma face impartiala. Pot sa-mi gandesc la rece viata cu tot cu problemele ei si daca ma simt destul de in stare, si a altora.
Numai ca de data asta a fost altfel. Cand El imi tine umbrela si il tin de brat, orice numai "rece" nu sunt. Da, e adevarat ca ma simt blue si ca as vrea ca plimbarea aceea sa nu se termine niciodata, insa am senzatia aceea delicioasa ca "cineva" vrea sa mearga cu mine prin ploaie si nu doar pentru ca am umbreala:)
Eh, nu mai scriu ca mi-e ca o dau in filozofii dubioase si nu ma pasioneaza momentan asa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu