it feels so yesterday...

In sf... 18:> nu a fost niciun second stupid Big-Bang; a fost chill... nimic diferit de ieri, numai vremea si faptul ca am fost mai bagata in seama:). In niciun caz nu ma gandeam ca venerabila varsta ma va prinde asa cum sunt momentan. Aveam mareata idee ca voi fi de-o maturitate inimaginabila, ca voi fi in stare sa imi incep propria viata asa... de una singura, ca voi fi cu un pachet impresionant de recomandari si ca CV-ul meu va avea dimensiunile unui roman si ca voi fi sigura ce vreau sa fac in viata si, mai mult ca sigur- voi fi cea mai buna in domeniul meu. Si brusc, the perfect Stepford life si over si m-am trezit cu "majora" asta pe cap. Habar n-are pe ce lume se afla, ce vrea sa faca in viitor, nu e incantata nici de faptul ca trebuie sa se gandeasca la viitorul ei (profesional ca celelalte domenii sunt desertul fiecarei clipe), traieste un basm, sau mai bine zis un roman dubios a carui final e cat se poate de incert, prefera sa isi traiasca viata cu o chitara in mana, intr-o perpetua vacanta (chit ca habar n-are sa cante la chitara). Cele mai de pret lucruri in viata ei sunt persoanele apropiate si speranta ca intr-o zi se va trezi, nu brusc ci incet... cu tot tacamul unei treziri perfecte, la realitate. Tot ceea ce vrea momentan e sa fie fericita si sa nu regrete nimic.
S-a mai scurs un an din incredibila mea viata si incerc sa-i fac un rezumat. Ceea ce e extrem de ciudat, poate chiar imposibil, e faptul ca desi toti spun ca iti amintesti lucrurile rele care au fost, in mintea mea sunt numai lucrurile superbe pe care le-am trait. Ciudat, dar imi place. Poate asta demonstreaza ca s-a mai schimbat ceva la etajul superior.
Nu am ganduri marete pentru acest an. Vreau ca, orice fel de schimbari, chiar daca sunt putine, sa fie complete si iremediabile. So chill... Imi trece prin cap "It's my life" Bon Jovi i just wanna live while i'm alive. And that's what I intend to :)

I believe I may have a first sentence...

Dear Leonard. To look life in the face, always, to look life in the face and to know it for what it is. At last to know it, to love it for what it is, and then, to put it away. Leonard, always the years between us, always the years. Always the love. Always the hours... (Virginia Woolf)
E deja tipic. Sunt ultima persoana care vede un film genial, pe care ajung sa-l ador si numai la el sa ma gandesc pentru o perioada nelimitata- The Hours. Absolut genial. Posibil ca daca l-as mai fi vazut pana acum, nu as fi inteles nimic. De fapt, tind sa cred ca a venit la timpul potrivit si ca acum, mai mult ca niciodata il inteleg. Filmul prezinta povestea a trei femei: una care scrie cartea, una care o citeste si alta care o traieste.
[in 1921]
Virginia Woolf: [writing in her book] Mrs. Dalloway said she would buy the flowers herself. [in 1951] Laura Brown:[reading in bed] Mrs. Dalloway said she would buy the flowers herself. [in 2001] Clarissa Vaughan: Sally, I think I'll buy the flowers myself.
E vorba de Mrs Dalloway a Virginiei Woolf.
Cred ca tot ce as scrie despre film ar fi sa dau copy paste replicilor. Another quotable movie. E unul din filmele care te face sa "look life in the face, always, to look life in the face, and to know it for what it is". Te face sa realizezi ca viata e frumoasa. Sau din contra... "I remember one morning getting up at dawn, there was such a sense of possibility. You know, that feeling? And I remember thinking to myself: So, this is the beginning of happiness. This is where it starts. And of course there will always be more. It never occurred to me it wasn't the beginning. It was happiness. It was the moment. Right then."
Nu pot sa scriu pur si simplu despre film pentru ca m-a marcat. Adica, am sentimentul acela egoist ca vreau sa pastrez toate emotiile simtite in timplu filmului doar pentru mine... Si cred ca o sa mai fac asta pentru o perioada.

September

Ok, stiu ca e cam tarziu pentru un astfel de titlu numai ca acum simt mai mult ca oricand ca, intr-adevar the summer is over and life's so bitch. Tocmai cand incepusem sa simt ca e vara, ca toate lucrurile coopereaza cu mine, atunci s-a pus punct acelor trei luni de libertate. Get used to it.
Sfarsitul vacantei m-a prins intr-un efect placebo care dura de ceva timp si incepusem sa ma intreb daca e real. E acea senzatie delicioasa cand te trezesti zambind si adormi cu acelasi zambet pe buze si stii prea bine de ce. Sau nu, depinde. In orice caz, am adorat acel suras care se transforma intr-un zambet Colgate veritabil. Si inca il ador, numai ca si-a pierdut din intensitate.
Ma intreb de ce suna asa de sec ce scriu. O sa ma gandesc mai incolo la asta... Acum pe lista celor mai importante motive de gandire este viitorul si tot ce-mi rezerva el. Nu, nu e vorba de viitor asa in mare. Ala profesional. Ca, teoretic in astia aproximativ 18 ani de viata ai avut destul timp sa te gandesti la "ce vrei sa te faci cand o sa fii mare". Yeah right, I lived 18 just to feel that I live. I think I need another 18 to figure out the rest.
Cumva vara asta m-a maturizat (posibil sa fie doar parerea mea). Am invatat ca de deciziile mele depind mai multi, ca desi nu le place sa o arate sau nu stiu cum, acele persoane tin enorm la tine.
M-am bucurat din plin de notiunea de prietenie adevarata si am realizat ca intr-adevar exista si ca e (de cele mai multe ori) tot ceea ce-ti trebuie.
Momentan o sa mai savurez cat a ramas din acel efect atat de dorit de mine...