N-am mai scris de ceva timp. Nu din lene ci din simplul motiv ca m-am trezit zilele astea prinsa intr-un iures de nedescris (scoala, teme, parinti business si altele la fel de infecte). Nu cred ca sunt prea pretentioasa daca cer un weekend de secondhand serenade (preferabil your call la nesfarsit), P.S I love you care sa-mi reaminteasca faptul ca true love exists and is so... omg is so delicous :x. Vreau o dimineata in care sa ascult numai requiem for a dream si sa stau in pat si sa nu-mi treaca nimic prin cap.
Nu stiu ca-i cu dorinta asta de detasare pe mine... Adevarul e ca de fiecare data cand ma gandesc la problemele mele cea mai mare este viitorul cu toate aspectele lui. Ador imprevizibilitatea, numai ca sunt niste lucruri pe care le vreau certe. Mi-e frica de esec. De faptul ca totul se va schimba din subredul si cu greu realizatul meu plan. Doresc linistea aceea pe care o aveam cand nu ma stresam cu problema notelor, a facultatii, a unui posibil el. Singura mea grija era sa nu-i rup capul lui Barbie (pe care acum o vad ca pe o perfect innocent slut- shocking even for me). Atitudinea de "hai sictir" ma oboseste enorm, chiar daca uneori o savurez din plin si asta cam des.
Ciudat da' ma simt bagata cu forta intr-o maturitate infecta de care nu vreau sa aud. Da e adevarat, sunt unele domenii ale acestei cresteri pe care le ador, dar ma asteptam ca toate sa vina in acelasi pachet frumos decorat al maturitatii.
Totusi, gandul la primul pas pe care il constientizez al "realitatii mele", ma face sa privesc cu optimism la viitor. Cel mai bun lucru care l-am facut pana acum si nu il regret si nu il voi regreta indiferent de circumstante s-a intamplat acum aproximativ 3 luni superbe. Doresc pur si simplu, sa tina forever pentru ca in momentul de fata acesta pare singurul lucru pe care ma pot baza si am certitudinea ca intradevar este.
It doesn't make any sense I know but neither I am understanding anything at this moment.
